Aparate radio vechi, colectie personala Francisc Visky
Home : My Story : Galerie foto : Linkuri : Noutati : Donatii : Contact  
Colectii
Colectie de aparate de radio
Colectie de manipulatoare
Colectie de instrumente
Colectie de tuburi electronice
Colectie de difuzoare
Aparate de radio militare
 
Noutati

2008-01-15
Proradioantic.ro

Situl este intretinut prin
sponsorizari si donatii. Apasati aici pentru mai multe informatii
 
 

 


Francisc Visky

My Story

      Prima dată când am intrat în contact cu un aparat radio a fost în luna octombrie a anului 1956, pe când eram în vârstă de opt ani. În acea vreme locuiam în satul Cheţ din judeţul Bihor. Acolo tatăl meu asculta la un radio cu lămpi, pentru care avea şi un set de căşti. Eram absolut fascinat de acel aparat, urmărindu-l cu mare atenţie pe tata de fiecare dată când schimba bateriile sau când încerca să seteze fin canalul de recepţie. Seară de seară stăteam lângă tatăl meu care asculta cu deosebit interes informaţiile oferite de acea cutie minunată.

       Într-una din acele seri s-a anunţat că revoluţia maghiară luase sfârşit printr-o baie de sânge în urma intervenţiei tovarăşilor ruşi. Îmi amintesc cum în acel moment tatăl meu a început să plângă, iar eu am prins ură pe acea cutiuţă neagră nenorocită, deoarece nu îl mai văzusem nicodată plângând. El era întotdeauna un om degajat şi senin, cu excepţia momentelor în care îşi pregătea predicile şi devenea extrem de serios. Dacă stau bine să mă gândesc, acest plânset al lui a fost singura dată când s-a exteriorizat în acest fel împotriva sistemului politic, chiar dacă, fără vreun motiv serios, puţin mai târziu tatăl meu a fost condamnat de regimul comunist la 22 de ani de închisoare.

       Tot în urma unei sentinţe judecătoreşti, mama mea a fost deportată împreună cu cei şapte copii ai săi în Delta Dunării. Tot ceea ce am găsit acolo a fost un stâlp care reprezenta indiciul asupra locaţiei unde urma să stăm. În acea vreme eu aveam zece ani, fiind cel mai în vârstă dintre copii. Cel mai mic dintre fraţii mei avea doar nouă luni.

       La doi ani de la deportare, cu puţin ajutor, am reuşit să construiesc primul meu aparat de recepţie a undelor radio. Ca şi componente pentru noul meu radio am folosit o bobină de magnetou furată dintr-un tractor, o antenă improvizată din sârma bobinei, o semicască primită de la un prizonier şi un condensator variabil obţinut de la un condamnat. Procurarea detectorului a fost cea mai dificilă sarcină, dar până la urmă, după multe încercări, am reuşit să reproduc cristalul constituit dintr-un amestec de sulf şi plumb. Carcasa radioului am făcut-o dintr-o cutie de carton, iar odată realizat acest lucru, aparatul meu era pregătit să vorbească. „Gavarit Moskva“ au fost primele cuvinte pe care le-am auzit la acest radio. Deşi eram foarte entuziasmat de faptul că aveam în sfârşit o oarecare legătură cu lumea exterioară, eram conştient de faptul că mai aveam încă mult de lucru, mai ales că nu înţelegeam nici limba română şi nici limba rusă.
       Ambiţia mea de a dezvolta acest aparat a adus în cele din urmă roade în sensul că am reuşit să prind şi un post în limba română. Acest lucru ne-a ajutat să ne dăm seama unde ne aflam. Totuşi, nu ştiam cât timp aveam să rămânem în acel loc şi nici nu primiserăm vreo informaţie în legătură cu situaţia tatălui nostru. După cinci ani petrecuţi în Bărăgan am ajuns acasă, iar mai apoi, după încă un an, s-a întors şi tatăl meu în urma unei amnistieri, fără însă a fi reabilitat.
       Acasă mi-am perpetuat pasiunea pentru radio, iar mai târziu am încercat de cinci ori să intru la Facultatea de Telecomunicaţii, fiind respins de fiecare dată la examenul de admitere, din cauza faptului că prezenţa mea în acea facultate nu era dorită de sistem. În cele din urmă, am reuşit să mă înscriu la o facultate mai puţin aservită politic, obţinând la absolvire diploma de inginer electrician. Din acel moment însă am rupt orice legătură cu domeniul telecomunicaţiilor.
       Cu aproximativ trei ani în urmă, dr. Andras Visky, fratele meu cel mai mic, care este scriitor, regizor şi conferenţiar universitar, m-a rugat să scriu despre amintirile noastre din Delta Dunării, inserând într-una din cărţile sale perioada descrisă mai sus. Pentru a reproduce cât mai fidel atmosfera din acea vreme, fratele meu mi-a propus să reconstruiesc acel aparat primitiv la care am ascultat în lagărul de deportare din Lăteşti, Bărăgan. Această ocazie m-a făcut să îmi amintesc cu nostalgie momentele petrecute acolo.

 

Galerie foto

Moneasa. Menyhaza. House of Haven
 
Familia. A csalad. Family
 
Informatii aditionale
 
Corespondenta/Contact
Vizitati pagina de contact
 
 

Copyright (c) 2011 Francisc Visky. Web Design by Icetech


Vezi Vizitatori